Wednesday , April 23 2025

Descoperă frumusețea Peșterii Dâmbovicioara, o comoară ascunsă în Munții Piatra Craiului

Peștera Dâmbovicioara este una dintre frumusețile ascunse în stâncile din Piatra Craiului. Apele cândva repezi și tumultuoase ale Dâmbovicioarei au creat-o săpând în rocile care datează din Jurasic, apoi s-au domolit transformându-se în pârâul care azi ocolește peștera. Zona este superbă; îți povestim tot ce ai vrea să știi ca să petreci o excursie minunată de o zi, două sau mai multe.

Localizare

Peștera Dâmbovicioara se află la 63 de kilometri față de municipiul Brașov, adică la cam o oră și ceva cu mașina.

Drumul trece prin culoarul Rucăr-Bran și continuă până la Podu Dâmboviței, unde ești deja în județul Argeș. De acolo încep Cheile Dâmbovicioarei. Destinația ta se află la un kilometru de satul Dâmbovicioara. Poți lăsa mașina în parcarea amenajată la 220 de metri de intrarea în peșteră.

Intră în vechiul sălaș al animalelor preistorice

Vizita durează aproximativ 20 de minute și vei fi însoțit de un ghid care îți va spune multe detalii interesante și povești legate de lăcașul din stâncă.

Peștera Dâmbovicioara este amenajată pentru vizitare și iluminată artificial. Lungimea ei totală este de 555 de metri, dar turiștii au acces numai pe primul segment, de aproximativ 250 de metri. După aceea traseul devine prea dificil.

Începând din anii ‘50 echipe succesive de speologi au au făcut săpături pentru facilitarea accesului și lucrări de cartografiere a interiorului. Explorările lor au scos la iveală oseminte de Ursus spelaeus – ursul cavernelor, specie dispărută în urmă cu aproximativ 24.000 ani, în perioada ultimei glaciațiuni. Oasele unui astfel de animal preistoric sunt expuse într-una din sălile peșterii în care și-a avut cândva bârlogul.

Decorul unor povești palpitante

Dâmbovicioara și-a cioplit drum prin stâncă, iar natura i-a decorat lucrarea c

u stalactite și stalagmite. Lumina colorată a becurilor desenează pe pereți forme misterioase.

Ghidul îți vorbește despre legendele locului. Îți povestește despre pustnicul care a locuit aici și s-a închinat zi de zi în fața unor bolovani care-i slujeau drept altar. Apoi îți spune cum frații Fulga şi Budac îi jefuiau pe turiști și împărțeau prada cu copiii sărmani din sat. Cei doi haiduci priveau de pe culme, așteptau ca vizitatorii să intre în peșteră și coborau alunecând pe niște frânghii ca să-i surprindă înainte de ieșire.

Continuarea

Vizita a luat sfârșit, ieși din nou la lumină. În Cheile Dâmbovicioarei frumusețea peisajului sclipește și mai tare. Drumul croit prin rocă de aceleași vechi și tumultuoase ape este mărginit pe alocuri de stânci aproape verticale și acoperit cu vegetație. Pe margine susură un pârâiaș.

Poți merge mai departe, pe Cheile Brusturetului, încă și mai impresionante, pentru că sunt mai strâmte și mai sălbatice ca aspect. Este un defileu cu lungimea de doar doi kilometri care începe la mică distanță de Peștera Dâmbovicioara, iar drumul care îl străbate este neted. La capătul lui te așteaptă Cabana Brusturet și intrarea în Parcul Național Piatra Craiului. De acolo poți porni pe jos în drumeții: opțiunile sunt multe. Se prefigurează o excursie de câteva zile cu prietenii?

Recomandarea noastră

Dacă vrei să descoperi o mulțime de alte locuri minunate din zonă – cascade, izvoare, peșteri, poienițe înflorite, păduri seculare sau monumente istorice – îți recomandăm să te cazezi câteva zile cu prietenii la Transylvanian Inn, în Bran.

Camerele sunt mari și confortabile, cu balcoane care-ți oferă vederi spectaculoase către Munții Bucegi și Castelul Bran. Paturile odihnitoare cu așternuturi imaculate, aerul proaspăt și tihna rurală în care se aud doar păsările îți asigură somnul perfect.

Relaxează-te cât vrei în grădină, în balansoar, pe iarbă sau pe bănci, la o șuetă cu prietenii într-unul din pavilioane sau pe terasa restaurantului, de unde priveliștea spre Castelul Bran este uimitoare chiar și noaptea.

Preparatele culinare de la Transylvanian Inn sunt vestite pentru savoare și varietate (vezi recenziile pe Booking.com și Google). „Biblioteca la înălțime“ de la ultimul etaj te surprinde cu sute de cărți și o priveliște de jur-împrejur care îți taie răsuflarea.

Sunt multe locuri de cazare în zonă, dar puține îți pot oferi peisaje, confort, mâncăruri și servicii comparabile cu cele de la Transylvanian Inn.

Localizarea exactă a vilei este: Comuna Bran, Sat Predeluț, str. Ing. Nicolae Boboc nr. 10, jud. Brașov. Detalii și rezervări pe transylvanianinn.ro/cazare sau la telefon 0720 103 364.

Close